3 povestiri zen pentru o dupa-amiaza de lumina cu miros de placinta scoasa din cuptor

Știi când eram mici și citeam povești nemuritoare? Ne fascinau și le citeam deși nu înțelegeam noi neapărat lecții profunde de viață. Noi citeam cu inocența și bucuria sufletului de copil. Dar poveștile respective lucrau și ne modelau sufletele și ni le pregăteau pentru viață. Așa și acum, îmi place să citesc din când în când, când cere sufletul, povestioare cu tâlc, gen povești zen sau povestioarele lui de Mello. Nu toate îmi plac în mod deosebit. Dar găsesc printre ele unele care mă fac să zâmbesc și să zic „da, da”. Sau mă pun puțin pe gânduri. Și pe astea vreau să le dau mai departe, să le împărtășesc și cu tine.

 

Prezenţa de spirit

Un oarecare domn, elev al maestrului Bankei, era tânăr şi înnebunit după artele marţiale. Într-o zi el s-a decis să-i încerce maestrului „prezenţa de spirit“ atacându-l pe neaşteptate cu o lance în timp ce acesta medita.

Maestrul Zen a respins calm atacul, folosindu-şi mătăniile. Apoi i-a spus tânărului: „Tehnica ta este încă imatură; ţi-ai deplasat mintea mai întâi.“

 

Inutilitatea suferinţei şi a necredinţei

Odată maestrul Zen Bankei a spus unor oameni: „Când m-am simţit prima oară inspirat să caut iluminarea, din cauză că nu am beneficiat de îndrumarea unui maestru eliberat, am practicat tot felul de austerităţi, neglijându-mi trupul.

Câteodată am renunţat la contactul cu alţi oameni şi am trăit în izolare. Altădată mi-am făcut o cuşcă din hârtie şi am stat în interiorul ei, sau am coborât paravanele la ferestre şi am stat într-o cameră întunecoasă, în poziţia lotus, fără sa-mi întind picioarele timp îndelungat, până când coapsele mi s-au umplut de răni şi de puroi care mi-au lăsat cicatrici permanente.

Apoi, cum auzeam de existenţa unui îndrumător care trăia undeva prin vreo provincie, cum mă duceam la el să-l întâlnesc. Câţiva ani după aceasta, puţine mai erau locurile din Japonia unde eu să nu fi fost.

Toate acestea s-au datorat faptului că nu întâlnisem un îndrumător iluminat. Când mintea mi s-a deschis într-o bună zi, am realizat deodată cât de nefolositor a fost să îndur truda şi suferinţa, şi astfel am cunoscut pacea în sfârşit.

Acum vă spun aceste lucruri pentru ca voi să cunoaşteţi împlinirea în viaţa prezentă, fără a vă supune la suferinţe fără rost, dar voi nu aveţi destulă credinţă. Aceasta deoarece nu sunteţi cu adevărat serioşi.“

 

Vorbind şi ascultând

Gettan obişnuia să spună: „Când ai o gură care vorbeşte, nu ai urechi care să audă. Când ai urechi care aud, nu ai o gură care să vorbească. Gândiţi-vă cu grijă la aceasta.“

Și, bonus, un îndemn într-un poem:

 

Zen şi lumea

Când maestrului Zen Gisan i-a fost conferit titlul de onoare în anul 1866, de către însuşi împăratul Japoniei, el a răspuns cu aceste versuri:

„Ce este rău, să nu faci;

Ce este bine, înfăptuieşte:

astfel susul şi josul vor fi în armonie,

binele şi răul nu se vor lupta între ele.”

 

Lasa un comentariu