Fiecare om care devine interesat de spiritualitate și de evoluție spirituală începe automat să își caute menirea personală sau scopul lui pe acest pământ.
Și invers.
În momentul în care intri pe tărâmul căutărilor spirituale nu te mai mulțumești cu o viață simplă și fără o finalitate divină.
Chiar și drumul în sine de evoluție personală și spirituală este în sine o menire deosebită.
Pe de altă parte, se poate spune și că așa devenim conștienți de faptul că drumul nostru de evoluție personală și spirituală are o menire deosebită în sine și prin sine.
Am citit undeva, dar nu mai știu unde, că ridicarea unui singur om ajută ridicarea întregii omeniri.
Și așa și are sens să fie, ținând cont că, de la un anumit nivel subtil, suntem Una.
Trebuie doar să avem grijă să nu ne facem un atașament din menirea noastră. Adică să nu ne facem un scop în sine din ea. Cred că ai văzut cel puțin un om și ți s-a întâmplat cel puțin o dată să ajungi să te mândrești, cum se zice la biserică, să îți simți orgoliul umflându-se, la propriu, și să te simți cel mai deosebit și mai grozav.
Atâta tot. Să ne dăm seama mereu că menirea noastră este deosebită, dar că nu acesta este nici rostul, nici sensul existenței noastre.
În al doilea mesaj pe care l-am primit acum 13 ani de la îngerul meu păzitor, întrebam care este menirea mea pe acest pământ. Sincer, mă așteptam la un răspuns mai concret și mai grozav. Dar îngerul mi-a inspirat: „Menirea ta e să iubești.” Mi s-a părut atât de prozaic și de dulceag. Da, bine… Mie zi-mi mai concret. Dar mesajul acesta a fost.
În timp am început să-mi dau seama nu numai cât de profund, adevărat, cuprinzător și complet ne-dulceag este acest mesaj, dar mi-am dat seama și cât de greu este să ajungi să înțelegi și să manifești cu adevărat iubirea, cea necondiționată.
Acum cred că este nevoie de mult mai mult decât o viață să înveți multe aspecte ale iubirii, să înveți să renunți la atașamente, să te detașezi și să iubești fără pretenții, fără așteptări și în orice condiții, nu numai la bine.
Rugăciunea cea mai înaltă este fără cuvinte. Ea este pur și simplu păstrarea și înmulțirea sentimentului iubirii în orice situație. S.N. Lazarev – Diagnosticarea karmei
Și atunci, orice facem și tot ce facem trebuie subsumat acestui țel: Menirea ta e să iubești!
Cred că atunci când devenim conștienți că iubirea este scopul, nu mai este important ce facem în viață sau ce avem de făcut în viață, ci este important fiecare lucru pe care îl avem de făcut și modul în care facem tot ce facem sau iubirea pe care o punem în fiecare lucru pe care îl facem, cum zicea Maica Tereza.
Așa că, dacă te întrebai, … menirea ta e să iubești!
Mi-a mers la suflet acest articol, si mie mi se pare ca asta e menirea, si cel mai greu lucru din lume, sa iubesti neconditionat!
“Universul este mental” , Kybalion