Cand defectele celorlalti vorbesc mai mult despre tine

În articolul anterior spuneam că primul pas pe drumul de autocunoaștere și de transformare interioară este acceptarea. Un aspect al acestei acceptări este acceptarea celorlalți, mai ales atunci când aceștia ne fac foarte dificilă sarcina aceasta.

Însă nu ne dăm seama că ceilalți sunt cea mai bună și mai sigură unealtă de dezvoltare personală pe care o avem la îndemână. Pentru că ceilalți sunt oglinzile noastre cele mai fidele, oglinzi magice. Ceea ce simpatizăm și antipatizăm la ceilalți sunt propriile noastre calități și defecte.

Și, aproape în fiecare caz, sunt calități și defecte de care nu suntem conștienți sau pe care nu ni le acceptăm.

Partea frumoasă este că ceilalți sunt oglinzi ale calităților noastre, pe care nu ni le conștientizăm, pe care credem că nu le avem, dar ne dorim să le manifestăm și când le recunoaștem în alții, ne plac.

Partea și mai frumoasă este că ceilalți sunt oglinzi ale defectelor noastre. Și mai ales în cazul defectelor este vorba de neacceptarea lor, de băgarea capului în nisip. Nu ne place cum este, ce face, cum se poartă cu noi altul. Nu putem suferi un defect sau altul în celălalt. Dar în momentul în care vrem să scoatem capul din nisip, să acceptăm că suntem oameni și că avem defecte, chiar defecte pe care nu putem accepta că le avem, și vrem să fim cinstiți cu noi și să ne vedem în deplinătatea ființei noastre, începe procesul transformării.

Pentru că atunci suntem dispuși să recunoaștem că ceea ce nu ne place în altul este ceva ce trebuie să acceptăm că suntem și atunci putem începe procesul de alchimizare a defectului respectiv.

Ceilalți ne servesc ca oglinzi în primul rând când este vorba de persoane pe care nu le cunoaștem. Atunci este mult mai evident că ne proiectăm asupra lor, cu bune sau cu rele, în funcție și de persoana respectivă. Pentru că, în mod evident, nu ne suprapunem 100% cu nimeni. Ci suprapunem diferite atribute personale asupra diferitelor persoane cu care ne intersectăm în viață.

La un nivel mai profund sunt cei care ne sunt apropiați sau care se află în anturajul nostru o perioadă de timp mai lungă, de exemplu colegi, superiori etc. Experiența mi-a arătat că în aceste cazuri este vorba de lucruri de profunzime, care necesită mai multă muncă de schimbare sau sunt lucruri pe care pur și simplu nu le putem accepta la noi. Iar în cazul celor din familie, putem vorbi deja de karmă.

În funcție de ceea ce avem nevoie să schimbăm la noi, vom atrage mereu un anumit tip de persoane, anumite situații de viață, pentru a ne putea da seama care sunt problemele pe care le avem și ce ar trebui să schimbăm. Și, de obicei, lucrurile se înrăutățesc cu timpul până ajung să ne scoată din zona noastră de confort, pentru a vrea să facem o schimbare. Căci nimeni nu vrea să se schimbe până nu își atinge limita suportabilității.

Am toate defectele celorlalți și totuși ceea ce fac aceștia mi se pare inadmisibil. Emil Cioran

Un exemplu de defect personal, nu pentru că ar fi unul prea grozav, ci pentru că m-am luptat cu el o perioadă de timp ridicol de lungă, dar și pentru implicațiile pe care le are asupra înțelegerii fenomenului oglinzilor magice, este lipsa de flexibilitate.

Cel puțin jumătate de viață m-au chinuit oameni care erau, cu o sintagmă preferată, „închiși la minte”. Și pentru că-i uram cu pasiune, îmi ieșeau peste tot în cale și îmi făceau viața cât se putea de grea. Și cu cât nu puteam suferi obtuzitatea altora, cu atât mă străduiam să fiu tot mai flexibilă, tot mai deschisă la minte.

După un timp am ajuns să aflu și de conceptul acesta de ceilalți ca alter ego, ca oglinzi magice. Și nu puteam să înțeleg cum vine asta. Pentru că eu făceam eforturi susținute, de ani buni, să fiu cât mai flexibilă în gândire și simțire. Atât de multe până am reușit să fac din flexibilitate un defect personal, să cad în cealaltă extremă, să nu mai am nicio verticalitate, să am chiar lipsă de autonomie din anumite puncte de vedere. Și am ajuns să nu mai fiu propriul meu stăpân, să las altora mult mai multă putere morală asupra mea decât ar fi sănătos și să mă pierd pe mine. Asta până am ajuns la limita suportabilității. Și am zis până aici, trebuie schimbat ceva.

Dar tot nu înțelegeam cum oglindesc eu acea „îngustime la minte” când eu eram aproape patologic flexibilă? Până când un prieten m-a luminat, explicându-mi că aceste oglinzi magice nu oglindesc doar direct, defect-la-defect, ci și indirect. Adică te poate deranja în ceilalți ceva ce nu ai acceptat nici în ei. Adică trebuie să accepți și faptul că alții au anumite defecte și dacă tu nu le ai sau nu le mai ai, nu trebuie să îi judeci și/sau să te simți superior. Fiecare e cu limitările sale și cu lecțiile sale de viață și până nu mergi 1000 de pași în pantofii altuia,după cum zice un proverb, nu ai dreptul să îl judeci. Sau să vrei să-i schimbi. Ceea ce implică faptul că îi judeci, că nu e bine cum fac sau cum sunt.

Sunt convinsă de faptul că încă mai sufăr de lipsă de flexibilitate în anumite privințe sau situații. Poate și pentru faptul că încă nu văd sau nu accept fața bună a acestui „defect”, dar acesta este subiect pentru un alt articol.

Sau pur și simplu sunt „închisă la minte” în unele privințe sau situații și nu accept că sunt așa sau că e ok să fie așa.

Dar cert este că odată recunoscut faptul că am această problemă, în oricare din fațetele ei, viața nu mi-a mai pus în cale oameni „închiși la minte”. Și acesta este întotdeauna semn bun de schimbare.

One Comment, RSS

  1. Adriana 13/09/2015 @ 9:12 am

    Bună Oana, din greseala am ajuns pe pagina ta, sau mai bine spus norocul meu ca am ajuns aici sa citesc atticolele tale. De curand am avut si eu o problema, m-am despărțit de cineva din cauza banilor. Acum imi dau seama cat de atașată sunt de ei. Nu am gasit articolul referitor stric la bani de aceea te rog daca poti sa ma ajuti cu niste sfaturi cum sa ma detasez de acest gand, desi avem nevoie de ei pt a trai, traim intr-o lume materiala. As vrea să ii primesc nefiind atasata de ei, asa cum spuneai in articol.
    Multumesc!
    Adriana

Lasa un comentariu