Cum sa iei decizii

În acest articol anterior spuneam că am avut mereu o dilema despre libertate și destin. Câtă libertate ai asupra destinului tău și cât poți să îl conduci tu? Și această întrebare se repercutează asupra mai multor aspecte, printre care unul este dilema: să trăiești planificat sau să te lași în voia sorții.

Iar a te lăsa în voia sorții nu înseamnă să trăiești de pe o zi pe alta fără niciun sens și scop. Ci înseamnă să trăiești ghidat, să fi prezent în viața ta, să înveți să asculți glasul din interior, semnele și sincronicitățile și să ajungi să trăiești o viață cu sens, cu un sens superior, în care devii actor angajat în marele plan, în ceva mult mai mare și mai măreț decât propria ta existență delimitată și pe care cel mai probabil nu îl poți vedea sau înțelege. Poți cel mult să intuiești rolul tău. Ascultând semnele. Și glasul eului tău superior. Nu pe cel al eului inferior. Care și el vorbește. Cam mult. Și de obicei prea tare de nu mai auzi altceva.

Iar acum concret. Am observat de multe ori în viața mea că în momente de răscruce sau în momente decizionale am știut ce alegere trebuie să fac. De multe ori m-am simțit de-a dreptul manipulată emoțional să iau decizia într-o anumită direcție. De exemplu, am stat o perioadă în București, iar înainte chiar cu vreun an sau doi să mă mut începuse să îmi fie foarte dor de București, deși nu locuisem niciodată acolo și fusesem în vizită doar de câteva ori. Iar când a fost de luat decizia, a fost foarte ușor de luat.

Dar nu este vorba numai de alegerile mari de destin, de răscruci esențiale în viață. Deși în cazul acestor decizii simt mult mai puternică ghidarea din exterior. Chiar mă simt purtată în luarea deciziei. Dar aceste influențe le simt, poate mai puțin presant, și în decizii mai triviale. Sau poate în cazul deciziilor pe care le iau eu și care influențează destinele celor apropiați mie. Deși în aceste cazuri, evident, influența este mai mică din partea mea.

Și există și momente în care mă simt perfect liberă să iau orice decizie vreau, nu simt nicio influență, nicio reținere, nicio ghidare. Simt că este perfect în regulă să aleg oricare dintre opțiunile pe care le am.

Ideea principală aici este că atunci când mă apropii de momentul în care trebuie luată decizia, știu ce decizie trebuie să iau. Dacă încep să mă gândesc cu mai mult timp înainte, cu mult înainte să fie cazul, nu fac decât să mă agit, să cântăresc rațional tot felul de argumente pro și contra alegerii unei opțiuni și pentru că foarte rar ajungi să ai cu adevărat toate datele problemei, mai ales când ține de ceva de viitor, nu faci decât să te agiți degeaba. Și când vine momentul să iei decizia, dacă este una care trebuie ghidată, pur și simplu știi ce decizie trebuie să iei, în ce direcție trebuie să o apuci.

Cu siguranță este nevoie și de un moment de calm interior și poate și exterior, un moment în care ești liniștit, echilibrat și chiar bucuros, ca să ai acel mic moment de revelație, mic moment de „știu”. Acest moment este de cele mai multe ori de lungimea unei fracțiuni de secundă, dar este suficient ca să devii convins că așa trebuie să faci și poate chiar să îți dărâme zile întregi de planificări în altă direcție.

Eu vorbesc acum de momentul în care „știi” ce trebuie să faci. Asta nu înseamnă niciun moment că îndeplinirea oricărui plan sau misiune sau obiectiv sau proiect sau oricum vrei să îi zici va fi neapărat ușor și fără efort. Poate fi și așa sau poate fi chiar dificil de îndeplinit, tocmai pentru a învăța alte și alte virtuți. Dar asta este, evident, altă discuție.

În astfel de momente de claritate ești mult mai aproape de drumul tău, sunt momente în care te realiniezi cu tine și cu destinul tău, sunt momentele care îți dau și energia să mergi mai departe, probabil până la următorul moment de claritate, următorul moment în care simți că ești pe drumul cel bun, moment în care toată viața ta are sens, e coerentă, corectă, e așa cum trebuie să fie, în care totul este bine, totul este bine.

Lasa un comentariu