Exercitiul de recunostinta dupa 3 luni

Acum trei luni începeam exercițiul acesta de recunoștință, mai mult ca să testez teoriile new-age despre recunoștință și cum îți schimbă aceasta toată existența.

Intuiția îmi zicea că te ajută într-adevăr, dar mi se pare cel puțin o exagerare să îți pui toate ouăle reușitelor din viață în coșul recunoștinței.

Și atunci am zis să și testez teoria și să scriu aici rezultatele. După 3 luni, ca și după prima lună, concluziile mele sunt cam tot aceleași. Nu le repet, le-am scris în articolul de aici.

Pot spune că făcând acest exercițiu pe o perioadă mai lungă de timp devii mai conștient de ceea ce e bun în viața ta. Și acesta este beneficiul pe termen lung. Și probabil beneficiul principal. Ceea ce în sine este un mare câștig.

 

Însă, un alt beneficiu particular pe care l-am avut în urma acestui exercițiu a fost ideea de a mulțumi pentru MINE.

Ideea în sine a fost un moment de bucurie și iluminare. Iar actul de a mulțumi pentru mine a fost și este plin de împlinire sufletească și validare personală.

Așa cum se întâmplă întotdeauna, atunci când îți concentrezi atenția asupra unui subiect începi să atragi informații despre subiectul respectiv, să le vezi în jurul tău. Astfel, aducându-mi atenția pe a mulțumi pentru mine am început să atrag noi informații și perspective care să mă ajute să mă înțeleg și să mă văd pe mine încă un pic mai mult.

Cred că este de o importanță crucială pentru orice căutător să înceapă cu acceptarea de sine, cu a se vedea cu adevărat pe sine. Să înceapă cu a se cunoaște pe sine, cu a se vedea pe sine cu ochi obiectivi, imparțiali. Cred că este cel mai important pas. La începutul oricărui drum de evoluție spirituală cred sincer că ar trebui să fie acceptarea. Nu să începi prin a te lupta cu tine. Ci prin a te înțelege și a avea compasiune pentru tine. Cred că atunci când reușești să te înțelegi la un nivel cât mai profund ajungi să te iubești. Iar din acest moment poți începe să schimbi la tine ce vrei să schimbi. Deși cred că în acel moment nu mai poate fi vorba de schimbare. Când ajungi să te iubești, nu mai este nevoie de schimbare. Ea vine cumva de la sine. Sau vine mai ușor, nu cu lupte și cu strigături. Sau, cu o imagine și mai frumoasă pe care am găsit-o la Osho parcă, degeaba îți zice altcineva – sau tu însuți – că porți cu tine bolovani în brațe; când îți vei da seama de acest lucru, vei lăsa pur și simplu bolovanii să cadă.

 

Și, ca să închid cercul, a ajunge să te vezi și să te iubești pe tine aduce mulțumire și recunoștință.

Deci se poate merge și pe drumul acesta: Recunoștință – Recunoștință pentru sine – Acceptare de sine – Iubire.

Căci probabil toate drumurile duc în același loc, în interiorul tău, adânc, în centru. De unde totul pornește și unde totul se întoarce.

Deci, mulțumesc!

 

P.S.  Cred că este cel mai bun loc aici să îți mulțumesc și ție pentru că îmi citești articolele și ești alături de mine pe drum. Și drumul este mai plăcut când mergi pe el cu prieteni.

 

 

2 Comments, RSS

  1. Dan M 23/01/2015 @ 12:40 pm

    Buna ziua,
    Sunt impresionat de felul in care intelegeti lumea si fericit ca v-am descoperit ! Parca tot ce spuneti mi se asaza in suflet, precum se potrivesc intr-un joc, piesele unui puzzle.
    Va multumesc .
    Dan M.

    • Oana Muntean 24/01/2015 @ 4:06 pm

      Multumesc pentru cuvintele frumoase. Ma bucura intotdeauna sa vad ca blogul meu atinge suflete!

Lasa un comentariu