Te iubesc! Iarta-ma! Multumesc!

Un om a vindecat o întreagă secție psihiatrică doar uitându-se în fișele pacienților, fără să îi consulte personal.

O astfel de terapie l-a intrigat pe celebrul Joe Vitale (din Secretul) să îl caute pe omul respectiv și să afle cum a făcut o astfel de minune.

În urma discuțiilor avute cu acel om după ce l-a găsit, terapeutul hawaian Len Hew Ihaleakala, s-a născut cartea Zero Limite, despre care o să povestesc aici puțin, pentru că în sfârșit m-a mai impresionat o carte spirituală după destul de mult timp.

Tehnica terapeutică descrisă în carte este una uimitoare pentru că este pe cât de simplă, pe atât de profundă și eficientă. În plus, m-a pus pe gânduri pentru că am simțit că rezonez cu ea, că vine în continuarea cercetărilor și filosofiei de viață pe care mi-am conturat-o până acum.

În limba hawaiană, acest tip de terapie se numește Ho’oponopono, care are sensul de „a corecta”.

 

Ce prespune tehnica:

1. Ho’oponopono spune că trebuie să ne considerăm 100% responsabili pentru tot ce se întâmplă nu numai în noi, dar și în jurul nostru. În momentul în care problema altui om a intrat în câmpul conștiinței tale, ești responsabil pentru ce ai atras. Nu este vina ta, dar este responsabilitatea ta. Asta dacă nu se întâmplă chiar să fie vina ta.

Și atunci nu trebuie să mă gândesc că este problema lui, ci să mă întreb ce anume din mine este în neregulă și a rezonat cu problema respectivă din celălalt.

Această idee are sens atunci când ne gândim că de la un anumit nivel suntem cu toții una, câmpurile noastre energetice subtile devin de la un anumit nivel una. Astfel, suntem fiecare responsabili pentru noi, familia noastră, neamul nostru, poporul nostru, lumea noastră, tot universul.

2. În același timp, dr. Ihaleakala spune că subconștient primim enorm de multă informație de toate tipurile în fiecare secundă, dar conștient putem procesa numai o parte infimă. De aceea, de cele mai multe ori nu putem să ne dăm seama, nu putem să știm de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă, care sunt cauzele problemelor pe care le-am atras în conștiița noastră.

3. Tot ceea ce putem să facem este să ne curățăm pe noi, în interiorul nostru, vizavi de problema cu care ne confruntăm.

Ho’oponopono este un dar profund care ne permite să dezvoltăm o relație de lucru cu Divinitatea din interior și să învățăm să cerem ca, în fiecare moment, greșelile din gândurile, cuvintele și faptele noastre să fie curățate. Procesul este în mod fundamental despre libertate, despre o eliberare completă de trecut. – Morrnah Nalamaku Simeona, creator al Ho’oponopono Identității de Sine

Cartea în librărie aici: http://oanamuntean.ro/zero-limite-joe-vitale

 

Cum se face curățarea:

Curățarea este mereu interioară, totdeauna în interiorul nostru.

Este o mare responsabilitate ce presupune această tehnică, dar ea oferă și bucuria și recunoștința conștientizării faptului că avem și puterea de a vindeca și a ne vindeca.

Pe scurt, curățarea se face adresându-ne divinității, vizavi de problema care se află în câmpul conștiinței noastre, fie că este o problemă personală sau a altcuiva sau chiar vizavi de probleme generale și globale cu care ne confruntăm cu toții.

Îndemnul este să curățăm, curățăm, curățăm.

Iar divinității ne adresăm cu următoarele afirmații, ori de câte ori simțim nevoia și repetăm de câte ori simțim că este necesar:

Te iubesc.

Îmi pare rău, Iartă-mă.

Mulțumesc.

Te iubesc ne deschide sufletele către Dumnezeu. Se poate spune și după Mulțumesc, cum simte fiecare.

Iartă-mă ne deschide sufletele către Iubire și către a accepta și a ne asuma problema respectivă. Dumnezeu nu are nevoie să ne cerem noi iertare, noi avem nevoie.

Mulțumesc ne confirmă adânc sufletului nostru că iertarea și curățarea s-a efectuat! Mulțumirea se face însă neapărat după cererea de Iertare, pentru că este confirmarea faptului că Iertarea, deci curățarea, s-a realizat.

 

Este incredibil sentimentul de recunoștință la care poți ajunge în momentul în care spui mulțumesc și conștientizezi că cererea a fost deja împlinită. La un anumit nivel subtil. Chiar dacă, poate, problema este mult mai profundă sau mai veche sau cu grad de inerție mai mare și poate dura mai mult timp până să se vadă rezolvarea la nivelul mai grosier la lumii noastre fizice. De aceea nu trebuie să așteptăm să vedem rezultate pentru a continua curățarea.

Curățarea înseamnă că iei problema și o dai divinității și o rogi să o elibereze. Ea prespune și detașare și încredere în divinitate.

Este important să atingem acest nivel de renunțare și de eliberare și să ajungem la nivelul Zero, unde nu mai există programe, gânduri, vorbe, fapte negative, unde este numai Divinitatea-Iubire. La acest nivel totul este posibil, dar – mai important – totul se desfășoară fără rezistență.

 

Personal:

Eu am devenit de mult conștientă de faptul că bolile și suferințele noastre au cauze spirituale și acolo trebuie căutată întotdeauna cauza și soluția. Și ori de câte ori am o suferință fizică, psihică sau spirituală, primul lucru pe care-l fac este să caut și să conștientizez ce fac greșit de am determinat suferința respectivă.

Dar niciodată nu m-am gândit cu adevărat serios la faptul că pot și trebuie să caut cauzele spirituale ale problemelor care se ivesc în jurul meu, la ceilalți. Nu mi-am pus niciodată problema așa, nu am considerat că pot fi responsabilă pentru ceva ce nu e în mine. Dar în cazul acesta nici soluția nu putea fi în mine.

Acum m-a intrigat această tehnică și o tot contemplu. Intenționez să o testez și să o aplic, cu pași mărunți, în situații care mă afectează întâi pe mine și apoi poate să lărgesc cercul responsabilizării un pic câte un pic, cât simt că pot și vreau.

Dar oricum, nu am mai găsit demult ceva în domeniul spiritualității moderne care să mă mai pună pe gânduri. Iar pentru că această tehnică a reușit, vreau să îi acord atenție.

 

Concluzie

Această tehnică este nouă și deosebită prin această responsabilizare pentru tot ce vezi că se întâmplă.

Dar fundamental se referă la aceeași temă propovăduită de toate marile religii și de toate spiritele înalte care au pășit pe acest Pământ să îndrume omenirea: renunțarea (în sensul de supunere a voii noastre divinității).

Să renunțăm la încrâncenările noastre și să lăsăm divinitatea să lucreze prin noi, să ne transforme și să ne modeleze și să ne învețe să devenim Oameni Liberi!

 

AVERTISMENT/RECOMANDARE:

Cartea conține mai multă informație și mai multe aspecte ale tehnicii. Aici am scris despre un aspect al tehnicii și, mai mult, am scris așa cum am înțeles-o eu.

Dacă vrei să înțelegi mai mult despre tehnică și să o aplici, eu îți recomand să citești întâi cartea!

Este important să înțelegi tu personal toată filosofia din spate pentru a putea să o aplici nu numai corect, dar și cu rezultate (mai bune).

E drept că nu poate strica nimănui să spună divinității te iubesc, iartă-mă, mulțumesc. Dar dacă înțelegi tot sistemul și structura tehnicii, sau filosofia din spatele ei, șansele să ai și rezultate cu ea cresc considerabil.

 

Cartea în librărie aici: http://oanamuntean.ro/zero-limite-joe-vitale

 

10 Comments, RSS

  1. Emilian 04/08/2014 @ 12:23 pm

    Multumesc!

  2. Florin 03/03/2015 @ 2:39 am

    frate…dar asta e filocalie pe bajbaite…citi fratilor filocaliile cu comentariile Parintelui Staniloae precum si Psihoterapia ortodoxa a I.P.S.Hieroteos Vlahos.discutam dupa…

  3. alida 21/05/2015 @ 4:51 pm

    O minciuna ….acest dr.len a furat munca de o viata a Morrnei Simeona el a fost de fapt administratorul ei , Ho’oponopono este de fapt o tehnica de rugaciuni o forma de pocainta ,rugaciuni de iertare reciproca facute impreuna cu o tehnica de respiratie

  4. alida 21/05/2015 @ 4:54 pm

    aceasta tehnica este mult mai profunda decat se arata in cartea lui Joe Vitale, Ho’oponopono o tehnica foarte veche adusa de Morrnach Simeona din Hawaii unde este definita ca o tehnica de curatare a sufletului,a relatiilor dintre oameni si curatarea karmei, care se bazeaza pe multe runde de rugaciuni,metode de respiratie, iertare reciproca [dar nu iertarea este scopul ci eliberarea sufletului de vinovatie, pe cand iertarea este doar instrumentul folosit]. In concluzie daca vb de iertare reciproca se anuleaza din start ideea ca totul e unul si ca trebuie sa ne simtim 100%responsabili pt tot ceea ce se intampla in jurul nostru,din moment ce fiecare are partea lui de vina.

  5. alida 21/05/2015 @ 4:55 pm

    dr. len hew nu a vindecat pe nimeni…….Morrnah Simeona a vindecat si dupa cum vedem cu foarte multe tehnici nu doar privind dosarele si cu folosirea a mantrei te iubesc ,imi pare rau ,irta-ma multumesc ci cu 14 pasi de ho´oponopono. Nu suntem toti unul pt ca fiecare fiinta are propria constiinta si propria evolutie. Va recomand cartea Incoronarea deplinei constiine de Michael Micklei cel care a gazduit-o pe Morrnah pana in ultima clipa a vietii a fost elevul ei si au predat seminare impreuna. dr.hew len a fost administratorul doamnei Simeona si a adus la zero munca de o voiata pe care a facut-o Morrnah asa cum va aduce la zero pe toata lumea care ii urmeaza metoda falsa.Hoóponopono nu ne invata sa ajungem la punctul zero acolo unde ai multe posibilitati ….adica nici o amintire, adica esti nulll zero…….nu amintire , nu identitate ne transformam in zoombie. Scopul tehnicii Ho’oponopono este acela de a elibera energiile negative, deci nu vor fi sterse amintirile CI DOAR partea negativa din ele si doar asa trinitatea mama, tatal si copilul din tine vor trai in armonie

  6. Paul 08/10/2015 @ 2:15 pm

    Unde poatefi gasita cartea “Incoronarea deplinei constiine de Michael Micklei”

  7. Paul 08/10/2015 @ 2:20 pm

    Pe net am vazut ca si cum ar fi lucrat impreuna dna Simeona si dl Len, de unde aveti dna Alida informatiile de mai sus. Multumesc

    • Oana Muntean 14/10/2015 @ 9:40 am

      Eu am citit cartea pe care o dau in link in articol, cartea Zero limite, scrisa de Joe Vitale

  8. Paul 13/10/2015 @ 9:56 am

    Am cautat cartea “Incoronarea deplinei constiine de Michael Micklei” si nu am gasit nimic . Ma puteti ajuta cu informatii suplimentare ?

Lasa un comentariu