Rumi – Iubirea a spus

Mawlānā Jalāl ad-Dīn Muhammad Rūmī (1207-1273) a fost unul din cei mai cunoscuți mistici persani și islamici, întemeietor al ordinului dervișilor mevleviți. Rumi, denumit „prințul poeților sufi”, a fost un mistic care a amalgamat în sine gânditorul și artistul. În întreaga lui creație el a proslăvit iubirea divină, ghidul spiritual al biografiei sale. El nu l-a căutat pe Dumnezeu în afară, ci în sine însuși. (sursa: wikipedia) Una dintre cele mai frumoase poeme de-ale lui peste care am dat este Iubirea a spus. Cineva a făcut și un video deosebit care se găsește pe youtube pe baza acestui poem. Mi-a plăcut în mod deosebit și am vrut să îl împărtășesc aici. Versurile sunt în sine prilej de meditație.

 

 

Rumi – Iubirea a spus

Ştii ce eşti? Eşti un manuscris al unei scrisori divine, Eşti oglinda care reflectă o faţă zeiască. Acest univers nu este în afara ta. Priveşte în tine; tot ceea ce vrei să fii Eşti.

Mai întâi m-a tentat cu Nesfârşite mângâieri. La sfârşit m-a ars Cu durerea şi tristeţea. În acest joc de şah A fost necesar să mă pierd pe mine însumi Ca să-l cuceresc pe El.

Când ating pământul în rugăciune Nu am alt țel decât să te ating pe Tine. Orice cuvinte despre Grădini, flori, privighetori, dans Sunt doar pretexte.

Inima este ca o lumânare Plină de dorința de a arde. Luată de lângă preaiubitul ei Aspiră să fie una cu El. Despre Iubire nu poți să înveți nimic. Iubirea vine pe aripile grației.

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc? Nu sunt nici creștin, nici evreu, nici musulman; Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici țărmul, nici marea; Nu sunt nici o comoară a Naturii, nici stelele din cer; Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul; Nu sunt nici cerul, nici noroiul; Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa; Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte; Nu sunt al Paradisului și nici al Iadului; Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan. Locul meu este unde nu este niciun loc, Urma mea este fără urmă; Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru ca eu aparțin Preaiubitului meu. Am renunțat la dualitate și am văzut amândouă lumile ca fiind doar una, Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te știu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem. Tu ești cel dintâi, ultimul, cel din exterior și cel din interior, Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Ești Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

 Citește aici textul integral al poemului.

 

Lasa un comentariu