detasare

Poți avea absolut orice îți dorești în viața aceasta atât timp cât în interior nu depinzi de lucrul respectiv.

Una dintre sursele principale de suferință este atașamentul. Nu vrem să pierdem sau nu putem concepe să pierdem o posesie materială, o persoană dragă, un talent, o abilitate, calitățile noastre spirituale etc.

Dar în momentul în care învățăm să ne detașăm în interior de tot ce înseamnă fericire pământească, putem începe să devenim oameni, să creștem mari și să putem începe să dăm ceva adevărat mai departe întregii umanități. Continue reading Atasamentele sau sfarsitul suferintei

Read more

Una dintre sursele principale de suferință, dacă nu singura, este atașamentul. Dacă suntem atașați de ceva/cineva și nu putem renunța la el, la un moment dat sau altul vom suferi.

În funcție de cât de tare suntem legați de ceva, cu atât mai mult vom suferi când îl pierdem.

De aceea cel mai inteligent lucru de făcut este să învățăm să scăpăm de atașamente. Să învățăm să recunoaștem când avem un atașament și să ajungem să ne eliberăm de ele.

Read more

Un om a vindecat o întreagă secție psihiatrică doar uitându-se în fișele pacienților, fără să îi consulte personal.

O astfel de terapie l-a intrigat pe celebrul Joe Vitale (din Secretul) să îl caute pe omul respectiv și să afle cum a făcut o astfel de minune.

În urma discuțiilor avute cu acel om după ce l-a găsit, terapeutul hawaian Len Hew Ihaleakala, s-a născut cartea Zero Limite, despre care o să povestesc aici puțin, pentru că în sfârșit m-a mai impresionat o carte spirituală după destul de mult timp. Continue reading Te iubesc! Iarta-ma! Multumesc!

Read more

Pentru o descriere teoretică a ceea ce sunt atașamentele și cum se manifestă ele, citiți articolele: Atașamentele sau sfârșitul suferinței și Lista atașamentelor și a nivelurilor de atașament.

În articolul de față mă refer la un atașament în particular, și anume, atașamentul de omul iubit. Sintagma de „omul iubit” se poate aplica și la familie, prieteni, copii etc., dar în articolul prezent îl folosesc pentru a desemna omul iubit în sens romantic și se referă și la bărbat, și la femeie ca obiect al iubirii. Continue reading Atasamentul de omul iubit

Read more

Întrucât orice subiect încerc să abordez îmi dau seama că trebuie să fac distincția între interior și exterior, am decis să clarific acest aspect foarte important într-un articol separat și să fac trimitere către el ori de câte ori am nevoie.

Această distincție ar trebui predată ca un curs gen „Introducere în spiritualitate” sau „Spiritualitate pentru to(n)ți” pentru oricine intră pe tărâmul acesta. Ar trebui ca orice carte de spiritualitate să aibă o introducere unde să se prezinte acest subiect. Continue reading Atitudine interioara si actiune exterioara

Read more