Acceptarea în general și acceptarea de sine în particular, reprezintă primul pas către schimbarea de sine. Acceptarea de sine este un concept filosofic, spiritual și psihologic important și foarte bine definit. Nu cred că există sistem spiritual care să nu conțină în miezul lui și acest concept. Drept pentru care se regăsește în toate scrierile de gen sau se pot găsi diferite texte pe net cu diferite abordări ale acestei acceptări. Și eu am ajuns să cred că este foarte important să ajungi să te accepți pe tine așa cum ești, cum ai fost și cum ai putea deveni. Însă este foarte interesant de observat când te minți singur că te accepți așa cum ești. Mai ales când te afli pe un drum de căutare spirituală și ești înconjurat de alții asemenea, există o presupunere implicită că trebuie să fii om bun și elevat imediat, înainte să ai timp să îți rezolvi partea de umbră și astfel nu îți poți permite să mai ai părți negative. Dacă nu le-ai rezolvat repede, la început, începi să te manifești conform așteptărilor. Și astfel, în timp, în loc să treci printr-un proces de scoatere a mizeriilor la suprafață și de curățenie generală, începi să disimulezi, chiar să te autoamăgești, să crezi că datorită unor cursuri de spiritualitate pe care le-ai făcut, unor cărți de spiritualitate pe care le-ai citit etc. te-ai purificat de multe și ești mama și tata zenului. Dar viața are grijă să te pună față în față cu rufele tale spirituale murdare și te obligă să le cureți. Și la un moment dat va trebui să ajungi să recunoști că ai părți negative care trebuie adresate, vindecate și transformate. Cel mai des auzeam că este învinovățit orgoliul pentru rezistența la autoacceptare. Dar cât timp am luat de bună această variantă nu am rezolvat nimic. Și asta pentru că este fals. Orgoliul nu are nicio treabă cu acceptarea de sine, deși pare intuitiv să fie așa. Nu ne putem autoaccepta complet de FRICĂ. Frica de ce vor crede și cum vor reacționa ceilalți dacă ne vor vedea adevăratele culori, frica de a ne arăta vulnerabili. Frica de a-i pierde pe cei dragi. Frica de a nu mai aparține.
Be nice to yourself. It’s hard to be happy when someone’s mean to you all the time. Anonim
Ceea ce se traduce prin atașamentul de ceilalți. Acel atașament negativ, distructiv, prin care nu suportăm să pierdem ceva sau pe cineva. Astfel, dacă depunem eforturi să ne detașăm și să renunțăm la aceste atașamente negative, vom putea deveni liberi să fim ceea ce suntem, să avem și defecte, să fim oameni și umani. Și atunci, aproape de la sine, se realizează un proces de vindecare prin care ajungem să ne putem accepta așa cum suntem. Cel puțin pentru mine acesta a fost cursul lucrurilor și așa am ajuns să mă accept tot mai mult și să mă arăt celorlalți ca atare. Eu altă cale nu știu și mi-ar plăcea să îmi împărtășești din experiența ta. Și este un sentiment extraordinar și eliberator să fii ceea ce ești! Chiar dacă și acesta este un proces continuu. Și odată ce poți fi ceea ce ești la momentul respectiv, poți începe să devii ceea ce poți fi!
A fost ceva incredibil cand am constientizat ca pot fi eu!
In 2 cuvinte :
Who cares ?
Asta-i atitudinea corectă vis-a-vis de
,,vox populis”.
Cat despre FRICI….idem !
evident DACĂ , te-ai ,,cunoscut”
Punct. 🙂