Exercitiu pentru practicarea pozitivitatii

Exercițiul al patrulea, după exercițiile pentru controlul gândirii, pentru controlul voinței și cel pentru controlul sentimentelor:

Ca exerciţiu pentru a patra lună trebuie să-ţi însuşeşti aşa numita pozitivitate. Ea constă din a căuta totdeauna ceea ce este bun, eminent, frumos ş.a.m.d. în toate experienţele, fiinţele şi lucrurile.

Am putea caracteriza cel mai bine această însuşire a sufletului printr-o legendă persană despre Christos Iisus. Pe când Acesta făcea o călătorie împreună cu ucenicii săi, văzură, pe marginea drumului un câine, intrat deja în putrefacţie. Toţi ucenicii se depărtară de dezgustătoarea privelişte, numai Christos Isus rămase, privi atent animalul şi spuse: “Ce dinţi minunaţi are animalul!” Acolo unde ceilalţi văzuseră doar lucrul respingător, urât, el căuta frumosul.

Aşa trebuie să tindă discipolul esoteric spre căutarea a ceea ce este pozitiv în orice fenomen, în oricare fiinţă. El va remarca, foarte curând, că sub un înveliş urât se află o frumuseţe ascunsă, că sub înfăţişarea chiar şi a unui unui răufăcător se află ascuns ceva bun, că sub înfăţişarea unui nebun s-a ascuns într-un fel oarecare sufletul divin.

Acest exerciţiu se află într-o anumită legătură cu ceea ce se numeşte înfrânarea criticii. Acest lucru nu trebuie înţeles ca şi cum de aici înainte negrului ar trebui să-i spui că e alb şi albului că e negru. Există însă o deosebire între o judecata rostită pornind doar de la propria personalitate inspirată din simpatia sau antipatia acestei singure personalităţi.

Şi există un punct de vedere care se transpune afectuos în fenomenul străin sau fiinţa străină şi se întreabă pretutindeni: “cum se face că aceasta este aşa, sau că face aşa?“ Un asemenea punct de vedere ajunge de la sine să se străduiască mai degrabă să ajute imperfecţiunea decât să o critice şi să o dojenească.

Nu poate fi făcută aici obiecţia că situaţiile de viaţă impun multor oameni să certe şi să judece. Căci atunci aceste situaţii de viaţă sunt tocmai de aşa natură, încât persoana în chestiune nu poate trece printr-o adevărată educaţie ocultă. Există într-adevăr multe situaţii de viaţă care fac ca o asemenea educaţie ocultă să nu fie posibilă într-o mare măsură. Atunci omul nu trebuie să ceară, cu nerăbdare, ca în ciuda situaţiei, să facă totuşi progrese care pot fi făcute numai în anumite condiţii.

Cine timp de o lună, se orientează conştient spre ceea ce este pozitiv în toate experienţele sale, va remarca, treptat, că în lăuntrul său se strecoară un sentiment ca şi cum pielea sa ar deveni permeabilă din toate părţile, iar sufletul i s-ar deschide larg faţă de toate procesele tainice şi subtile din jurul său, care înainte îi scăpau cu totul atenţiei. Tocmai despre aceasta este vorba: să înfrângi neatenţia caracteristică fiecărui om faţă de asemenea fenomene subtile.

Odată ce ai observat că sentimentul pe care l-am descris se impune în suflet ca un fel de seninătate, sileşte-te să-l îndrepţi, în cuget, spre inimă, şi de aici să-l laşi să curgă spre ochi şi apoi să-l faci să iradieze în spaţiu, în faţa şi în jurul omului. Vei constata că în felul acesta stabileşti un raport intim cu acest spaţiu. Ai sentimentul că creşti, într-un fel, dincolo de tine. Înveţi să priveşti o parte a ambianţei tale ca pe ceva ce-ţi aparţine.

Se cere destul de multă concentrare la acest exerciţiu, şi înainte de toate, o recunoaştere a faptului că tot ce ţine de impulsivitate, pasiune, intensitate afectivă acţionează nimicitor asupra stării indicate.

Cu repetarea exerciţiilor din primele două luni se procedează aşa cum s-a arătat la lunile anterioare.

Rudolf Steiner – Îndrumări pentru o educaţie esoterică (http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA042/GA42_index.html)

Pentru a-ți comanda cărți de Rudolf Steiner, intră aici.