În urma experimentului de 30 de zile de recunoștință am ajuns la unele concluzii preliminare. Și asta a fost bine.
Dar, ca întotdeauna, lucrurile bune, care își au obârșia mai sus de noi (sau mai adânc, depinde de școala de gândire), atrag după sine alte lucruri bune. Sau declanșează alte lucruri bune. La care nu te gândești inițial. Efectele sunt totdeauna în cascadă. Doar să vrei să le vezi.
Un prim lucru bun care a ieșit din articolul respectiv a fost faptul că am avut reacții de la cititori. Vă mulțumesc pentru comentarii și emailuri. Numitorul comun al întrebărilor primite este care a fost tehnica sau ritualul pe care l-am folosit. În experimentul acesta de 30 de zile nu m-am gândit la un anumit ritual, la o anumită tehnică sau la un anumit text pentru a-mi exprima recunoștința. Fiind la început, mai important mi s-a părut perseverența, consecvența, adică să fac exercițiul în fiecare zi. Și în fiecare zi am mulțumit pentru ce mi-a venit în momentul respectiv în minte. Am încercat să nu repet același lucru în fiecare zi, să diversific obiectul recunoștinței. Importantă era trăirea sentimentului respectiv ca să văd ce efecte va avea.
Odată ce se continuă acest exercițiu pe o perioadă mai mare de timp, se poate simți nevoia și de structură. Să mulțumești pentru o perioadă de timp – o lună mi se pare o perioadă foarte bună ca să simți rezultate – pentru ceva specific, în funcție de nevoile sufletești ale fiecăruia.
O tehnică pe care o pot sugera am găsit-o în cartea Naikan. Naikan este arta japoneză a introspecției care ne ajută să medităm asupra vieții noastre, asupra relațiilor și greșelilor noastre și ne ajută să ne dezvoltăm sentimentul profund al recunoștinței pentru darurile primite de la ceilalți oameni.
În Naikan se pun trei întrebări:
1. Ce am primit eu de la oamenii din viața mea?
2. Ce le-am dat eu lor?
3. Ce necazuri și probleme le-am provocat?
Plecând de la aceste întrebări devenim conștienți de darurile din viața noastră și învățăm să ne dezvoltăm sentimentul firesc al recunoștinței, care să ne acompanieze permanent. Poți folosi aceste întrebări pentru a-ți face exercițiul zilnic de recunoștință.
Un al doilea lucru bun care a rezultat din exercițiul de recunoștință este ideea de a mulțumi pentru mine. A fost un moment de Aha!. Întotdeauna când stau și mă gândesc la faptul că exist simt o uimire și bucurie/recunoștință pentru faptul că am fost creată. Dădeam aici o rugăciune care să ajute în eliberarea de atașamente. Dar rugăciunea poate fi spusă și fără un scop anume. Iar fragmentul „Tată care m-ai creat” mie personal îmi declanșează această meditație asupra minunii că sunt.
În aceeași ordine de idei cred că a mulțumi pentru mine este o afirmație care implică mai multe conștientizări și transformări profunde:
1. Crește încrederea în sine;
2. Crește stima de sine;
3. Crește acceptarea de sine;
4. Te face conștient de valoarea propriei ființe;
5. Te separă de competiția și compararea permanentă cu ceilalți;
6. Te individualizează;
7. Crește nivelul de conștiență, identificându-te cu întregul Univers;
8. Își aduce zâmbetul pe buze;
9. Te face să te simți bine în pielea ta;
10. Te ajută să îți accepți mai ușor circumstanțele exterioare;
11. Te face să te simți special, gândindu-te că exiști, că ai fost creat, TU și nu altcineva;
12. Deschide sufletul spre mirare, care este o stare necesară pentru a intra în legătură cu lumea spirituală;
13. Te ajută să te pui pe tine pe primul loc, în mod neegoist, ci învățându-te să te iubești pe tine însuți etc.
Acestea sunt observații la prima vedere. Dar pentru că mi-a plăcut mult ideea, intenționez ca pentru următoarele 30 de zile din experimentul recunoștinței, să mă uit zilnic în oglindă și să mulțumesc PENTRU MINE.