Totul este bine, totul este exact așa cum trebuie să fie. În momentul prezent totul este bine. Totul este interconectat, totul se desfășoară conform unor reguli și legi perfecte, totul se află într-o cauzalitate optimă și totul se îndreaptă spre un scop bine definit.
Și nu există nicio abatere, nicio eroare, nicio greșeală. Totul este bine!
Cei care trebuie să ajungem să ne dăm seama de acest lucru suntem noi. Dar, prinși în vâltoarea existenței noastre, la nivelul de conștiență la care ne aflăm, suntem departe de a înțelege acest lucru.
Când te vei opri și vei realiza cât de perfect este totul, îți vei lăsa capul pe spate și vei zâmbi privind cerul. Buddha
Și când zic a înțelege, mă refer la a înțelege. Dincolo de minte. Cu toată ființa, de undeva din adâncul nostru. Cu totul, deplin, fără argumente și dezbateri. Pur și simplu știi.
Și poți să știi. În momente de grație. Când, poate în situații limită, sau momente deosebite, sau cu ajutor de mai sus, în meditație sau mai știu eu cum (că nu știu cum), ajungi la o stare de conștiență superioară sau totală. Într-o stare în care ești totul cu totul. Și în care înțelegi totul dintr-o dată, fără niciun efort. Pur și simplu știi.
Din păcate, astfel de moment sunt exact asta – momente. Clipe, fracțiuni, în care însă ieși din timp și experiența este de durată, o durată pe care nu o percepi. Ești acolo totdeauna și pentru totdeauna. Aici durează o fracțiune de secundă.
Dar este o experiență care ți se întipărește în memorie definitiv. Și o poți retrăi oricând, și peste ani de zile, reamintindu-ți toate detaliile de parcă ar fi azi. Poate nu la aceeași intensitate emoțională. Dar cât se poate de lucid și detaliat.
Ultima dată când am trăit un astfel de moment de claritate a fost momentul în care am aflat că sunt însărcinată. Pentru o secundă totul a „făcut sens”. Parcă toată viața mea de până atunci fusese creată să mă aducă în momentul respectiv, exact în circumstanțele date. Nu doar că eram însărcinată, dar totul era corect: timpul, locul, tatăl, tot ce mi se întâmplase până atunci în viață și păruse nedrept sau fără rost, totul.
Un alt moment similar l-am avut într-un accident de mașină, în cele câteva secunde cât i-a luat mașinii să se învârtă pe șosea, neștiind ce se va întâmpla. Acela a fost iar un moment în care timpul s-a suspendat, în care eram într-o stare de conștiență deasupra celui temporal, moment în care totul era calm și cald și bine. Atunci nu am avut și revelația cauzalității evenimentelor din viața mea. A fost un moment de atunci și acolo, dar sentimentul că totul e bine, că e așa cum trebuie era persistentă, și persistă până în momentul în care scriu aceste rânduri.
Este minunat când ai astfel de momente în viață, chiar dacă sunt unu-două. Căci te poți raporta la ele în momentele în care totul este haos în viața ta sau când treci prin momente grele și ți se par nedrepte sau nu le vezi scopul.
Tu ai avut astfel de experiențe? Împărtășește-ne în comentarii!
