Primul pas pe drumul de autocunoaștere și dezvoltare personală sau spirituală este acceptarea.
Acceptarea de sine, acceptarea celorlați și acceptarea vieții, a ceea ce ți se întâmplă, toate aceste trei aspecte fiind strâns interconectate. În acest articol vreau să vorbesc în general despre acceptare și despre acceptarea situațiilor de viață, iar în articolele următoare voi aborda și subiectele acceptării de sine și a celorlalți.
Când te vei opri și vei realiza cât de perfect este totul, îți vei lăsa capul pe spate și vei zâmbi privind cerul. Buddha
Întemeietorii de religii, marii maeștri, liderii spirituali, toți au vorbit despre această acceptare și despre necesitatea trăirii ei. Ca variantă filosofică este non-rezistența. Textul de referință despre non-rezistență este Tao te ching a lui Lao Tze. Iar un film deosebit pornind de la filosofia tao este The Shift al lui Wayne Dyer.
Am citit și putem citi texte minunate, motivante și înălțătoare despre acceptare, dar cel mai important este trăirea ei, punerea în practică. După ce viața mi-a făcut un curs intensiv de aproximativ un an de acceptare, nu mică mi-a fost mirarea să observ că ceea ce părea un simplu subiect frumos de filosofare, este, de fapt, o unealtă foarte puternică de schimbare în bine.
Se schimbă nu numai perspectiva asupra vieții, dar și starea interioară și, cel mai important, se schimbă ceilalți și viața în raport cu tine. Spun „cel mai important” nu pentru că ar avea o valoare mai mare decât schimbările interioare, ci pentru că schimbările din exterior sunt cele care garantează faptul că schimbările interioare sunt reale și obiective.
Ce schimbări apar? Cred că este în funcție de nevoile fiecăruia de evoluție, de transformare interioară.
Și pentru că nu doresc ca și acesta să fie doar un text teoretic și filosofic asupra noțiunii de acceptare, vreau să ofer câteva tips&tricks pe care am ajuns să conștientizez eu că le folosesc.
- Pentru început poate fi aplicată precum formarea unui obicei, alegând o perioadă de timp în care să exersezi acceptarea a ceea ce ți se întâmplă. Cu cât este mai lungă perioada, cu atât mai importante și mai profunde vor fi schimbările. Ca perioadă minimă aș putea sugera să insiști măcar până observi o schimbare în atitudine, în perspectivă, în ceea ce sau cum se întâmplă în jurul tău.
- Cred că mai ușor este pentru cei care se raportează la divinitate. Este mai simplu să accepți ceva, oricât de „nedrept” ți s-ar părea, atunci când consideri că este logică divină, care poate depăși logica ta, logica rațiunii umane și accepți. Pentru atei, agnostici, cred că este nevoie de mai multă abnegare, de alte tehnici psihologice, dar mie nu îmi sunt accesibile și mi-ar plăcea să primesc feedback pe această temă.
- Nu reacționa! Nu raționaliza situația! Este important să nu cauți explicații logice, să nu accepți din „cap” pentru că aceasta este o acceptare, dar mai superficială. Important este ca această acceptare să vină din zone mai profunde (subconștient, inimă etc., în funcție de credințele fiecăruia), astfel se va aplica automat. Să cauți să explici situația logic pentru a o accepta cere timp. Vrei să ajungi la reacție automată.
- În special la început este foarte probabil să nu reușești, mai ales că avem întipărite foarte adânc aceste tipare de reacție. Important este însă să conștientizezi și, da, să accepți că ai reacționat. Și să vrei să continui. După un timp o să devină tot mai ușor, ca o a doua natură. Atunci încep și schimbările în tine și în realitatea ta.
- Continuă până ai rezultate.
- Spune-mi și mie ce ți s-a întâmplat.
Acceptarea nu înseamnă lipsă de acțiune. Poate reieși astfel din textul de mai sus, dar este foarte important să faci deosebirea între acceptarea interioară și lipsa de acțiune în exterior. Pentru început este indicat să nu reacționezi nici în exterior până începi să vezi rezultate, o schimbare în tine și în exterior. Până devii mai stăpân pe tine, mai zen așa :-).
Ulterior începi să poți face distincția aceasta și vei putea separa reacția interioară de cea exterioară, vei putea accepta în interior și vei putea reacționa în exterior, acționând pentru a corecta, după caz, situația.
Acceptarea nu înseamnă fugă de probleme sau refuzul de a recunoaște existența acestora. Din contră, acceptarea înseamnă recunoașterea și asumarea lor.
Acceptarea trebuie să fie un proces conștient și volitiv pentru a avea rezultate. A accepta doar pentru că nu ai posibilitatea de a reacționa, iar în interior ești plin de agresivitate, nu rezolvă nimic.
De asemenea, vreau să subliniez faptul că acesta este un proces continuu de învățare și practică și trebuie aplicat permanent, ori de câte ori cere situația. Cu timpul devine o a doua natură, deși nu cred că se poate spune niciodată că ai ajuns să stăpânești acceptarea și nu mai trebuie să fii atent și să aplici. Cel puțin pentru mine este încă „work in progress”.
A te accepta si a accepta toate situatiile din viata ta, inseamna sa iubesti, sa te iubesti pe tine insuti, sa iubesti pe toti din jurul tau. ( Eu asa cred si asa am invatat)
Ma bucura ca am ca am Cajuns aici.Reusesti sa ma luminezi.
Mă bucur să aud asta!
mai concret, este posibil sa fie corect sa acceptam totul? daca merg pe strada si vad niste golani batand un copil, trebuie sa am o atitudine interioara de acceptare si pace? nu incerc sa atac ceea ce spui, doar incerc sa inteleg. pe bune, e de dorit sa putem accepta totul ???
da, asta este idealul catre care sa tindem.
ideea este ca starea de acceptare trebuie sa fie interioara. in interior trebuie sa accepti situatia exterioara ca fiind corect in logica divina. nu stim noi ce se intampla acolo sau de ce se intampla.
asta nu inseamna ca nu poti sa actionezi in a-i opri pe batausi de exemplu. important este ca sa faci aceasta avand starea interioara corecta. altfel intri si tu intr-o rezonanta negativa, dezvolti agresivitate interioara si conflictul exterior poate sa nu se rezolve sau sa degenereze.
daca starea ta interioara este corecta, ai sanse ca intervenind chiar sa aplanezi conflictul exterior.
ideea generala este ca sa vedem tot ce se intampla, indiferent cat de nedrept ni se pare, a fi corect conform logicii divine.
lazarev da si o “rugaciune” pe care sa o zici sa te ajute sa constientizezi: stiu doamne ca tot ce mi se intampla si mi se va intampla imi este dat doar de la tine si sufletul meu accepta totul cu iubire.
in aceeasi ordine de idei, si mila este o atitudine gresita – lucru care mi-a dat mult de furca sa il inteleg. cand ai o atitudine de mila fata de cineva inseamna ca nu accepti sau nu intelegi ca ceea ce i se intampla este corect si cu un scop in logica divina, in the big picture, pe care nu o putem intelege neavand toate datele de acum sau din vesnicia sufletului. asta iar nu inseamna sa nu ajuti pe cineva care iti cere ajutorul. e chiar de bine pentru tine. importanta este starea si atitudinea interioara pe care o ai.
nu stiu daca m-am putut face inteleasa.
daca chiar te intereseaza sa aprofundezi si sa intelegi subiectul, recomand din suflet cartile lui seghei nicolaevici lazarev.
eu am rezonat cu informatiile din cartile lui, macar cu ideile de baza si am incercat sa le inteleg si sa le aplic in viata mea. si pana acum cel putin a fost cel mai comprehensiv si mai aplicat sistem. si m-a ajutat sa inteleg si sa accept orice situatie cu care m-am confruntat.
evident ca si acesta este un proces si de multe ori intr-o situatie reactionez intai emotional si apoi stau si ma gandesc sa pun lucrurile in perspectiva si uneori pur si simplu repet rugaciunea de aici http://oanamuntean.ro/rugaciune-pentru-eliberarea-de-atasamente/ pana sa ma linistesc si sa accept situatia respectiva
dar cat traim invatam, nu?
Multumesc mult pentru raspuns, Oana.
<3
Dar cum sa te accepti pe tine si sa gandesti mereu pozitiv daca traiesti in negativism si cu oameni care te descurajeaza tot timpul?
Presupun ca si mediul te afectează în asta…. ai putea sa iti găsești locul tau in care sa te duci in anumite ore ale zilei si sa exerseze acceptarea de sine. Asa nu vei supăra pe nimeni si vei reusi sa lucrezi la starea ta . Dacă cei din jur pun întrebări legate de ceea ce faci nu cred ca ar fi cazul sa ocolește subiectul ci sa le spui clar ceea ce se întâmplă cu tine. La început poate părea imposibil dar cu timpul vei vedea ca poti gasi metode usoare de a le spune totul despre tine si poate te vor intelege poate nu , asta depinde de ei , dar gândește-te că poti gasi un Prieten oricand care sa te asculte . Sau o metoda pe care o foloseamin astfel de cazuri , scriam scrisori cu Dear One sau Dear Jesus, care m au făcut sa ma descarc si sa ma gasesc pe mine însămi . Sper să-ți fiu de folos aceste cuvinte
With love Esther
Frumos! Primul pas e acceptarea. Apoi practicând acceptare și ținându-ne departe de frică, apare iubirea. Și atunci e și mai frumos.
Așa este…acceptarea e primul si cel mai important pas❤